Hoinarind prin Trinidad de Cuba

Inca o data ne-am bucurat de ospitalitatea si de climatul edenic al Cubei, de plajele nesfirsite cu nisip matasos si muzica ritmica a acestui popor latin.

Ne mai ramasese de vizitat partea centrala sudica a Cubei si anume regiunea Trinidad despre care am sa va vorbesc in acest articol.

In Trinidad, un oras cu iz medieval care nu are canalizare si apa potabila, strazile sunt pietruite si in mijlocul lor au un mic sant unde localnicii arunca apa menajera. Am vazut un tractor transportind o cinsterna si l-am intrebat pe sofer ce contine cinsterna iar el mi-a raspuns intr-o engleza perfecta apa proaspata. Erau muzee unde desi aveau toaleta moderna si chiuveta nu era apa.

In muzee esti asaltat de paznici sa cumperi fel de fel de obiecte, bancnote cu figura lui Che Guevara, batiste cu bordura de dantela, milieuri, papusi din cirpa, etc. Nu mai este o placere sa intri  intr-un muzeu cit esti de hartuit de aceste femei sarmane care vor sa faca si ele un ban.

Stationezi masina pe strada apare cite o fetiscana care iti cere un peso(CUC) pentru a iti pazi masina. Turistul trebuie sa accepte de frica pentru ca sa nu i se zgiria masina.

Un francez ne-a povestit cum in timp ce vizita un obiectiv turistic cineva i-a scos aerul din anvelopele masinii si i-a cerut 25 de pesos pentru a le umfla. Omul suparat s-a dus la politie pentru a se plinge.

In Cuba au aparut obezii, pina si dansatoarele s-au implinit putin mai mult.

Pe strada oamenii te opresc si iti cer obiecte de imbracaminte si bani. Un individ cerea numai 5 pesos (un sfert din salariul sau pe luna!).  Am vazut un batrinel cu un maiou roz pe care scria « mica printesa ». Nu demult au inceput sa iasa pe strazi si cersetorii cubanezi. Pe treptele unei cladiri din Piata Mayor am vazut un batrin care se uita buimac la turisti. I-am dat o sticluta de crema pentu corp si i-am studiat reactia. I-am vazut un zimbet pe fata sa ridata si obosita si placerea de a o intinde pe gitul sau. Pielea sa arsa de soare avea neoie de un astfel de tratament.

Ma intrebam unde este armata de securisti care pazea pe localnici sa nu intre in contact cu strainii! Incepind de anul trecut cubanezii au voie sa intre in contact cu turistii, ii vezi cum consuma bere si stau la taifas. Aceasta este o cauza ca nivelul serviciilor din hoteluri a scazut in Cuba, nu mai le este frica de repercusiuni si s-au lenevit. In statiunea mea aveam catamaran si alte sporturi acvatice dar nu puteam sa il gasesc pe individul care se ocupa de ele. Acel individ pletos si deghizat in pirat era mai mult pe la berici cu turistii. De altfel si bucatarul de la snack bar era la vorbe si la o bere cu colegii. Pina si paznicul statiunii facea un mic profit pentru buzunarul sau taxind pe cei care nu apartineau statiunii cu doi dolari de sezlong! O turista infuriata a spus cu adevarata dreptate ca noi platim pentru aceste servicii proaste si furtul din avutul statului. Un individ lua bere de la bar si o revindea turistilor cubanezi.

Casele particuliare s-au inmultit ca ciupercile ( in jur de 400)  inchiriind camere la straini de la 20 de pesos in sus in timp ce la hotel o camera dubla all inclusive costa 159 de pesos.

Anul acesta, fiind o moda sa calatoresti in tara lui Fidel, insula comunista a fost invadata de hoardele de turisti din toata lumea: Suedia, Danemarca, Elvetia, Franta, Anglia, Germania, Japonia, Australia. Am intilnit si turisti din Cehia,Polonia si chiar din USA.

Serviciile din statiuni au inceput, in schimb, sa intre in declin. M-a intrebat nu demult cineva sa ii recomand o tara tropicala si i-am propus fara sovaire Cuba. Dar Cuba nu mai este tara unde oamenii surideau, erau amabili si prietenosi. Acum nu te mai servesc daca nu le dai bani, trebuie sa scoti banii inainte de serviciul prestat.

E bine sa schimbati banii la aeroport si sa cereti bancnote de un peso. In Cuba exista inca doua monede pentru turisti si pentru localnici. Salariul unui cubanez este de $25 pe luna.

Au aparut magazine cu alimente, am vazut carne in magazine, rosii, castraveti, salata, magazine cu obiecte de imbracaminte, pantofi, produse cosmetice dar cu preturi ridicate. O pereche de pantofi ordinari din plastic fabricati in China costa $20, aproape un salariu pe o luna.

Orasul Trinidad, ca de altfel si alte orase ale Cubei este un adevarat oras muzeu in aer liber, cu cladiri fastuoase bine conservate si care fac parte din patrimoniul UNESCO inca din 1988. Trinidad este situat pe valea San Luis, care a fost principala producatoare de trestie de zahar, aici aflindu-se zeci de uzine consacrate prelucrarii zaharului.

Orasul Trinidad a fost fondat in 1514 de Diego Velazquez si este orasul cel mai bine conservat dintre toate orasele coloniale din Cuba. In 1519, Hernan Cortes cu o mica flota de 11 vapoare a pornit spre insula Cozumel cu 500 voluntari sclavi negri si cubanezi si 7 mici tunuri spre cucerirea Mexicului. In sec 15 si 16 locuitorii orasului Trinidad cresteau vite si cultivau trestia de zahar precum si tutunul. Existind restrictii comericale impuse de coroana spaniola oamenii faceau contrabanda cu englezii stabiliti in Jamaica. In 1827 in Valea de Los Ingenios se produceau 80.000 tone de zahar pe an in cele 43 de fabrici de zahar.

Orasul a fost construit pe un munte pentru a vedea de departe piratii. 

Casele in Trinidad, vopsite in culori pastel, sunt joase si inghesuite, cocotate pe spinarea unui deal. Din curiositate m-am uitat prin ferestrele zabrelite ca niste colivii de pasari, fara perdele si am vazut in odaia care da spre strada, un fel de salon, doua rocking chairs, o masa joasa cu o fotografie, relicve ale mobilierului colonial, o vaza cu flori din plastic si un televizor.  Mobila din lemn solid era sculptata. Bine ca nu este IKEA in Cuba, mi-am zis eu in gind. Fiecare casa are un fel de gradina interioara. Desi era miezul zilei am vazut tineri in virsta de doua zeci de ani uitindu-se la televizor alaturi de cei virstnici. Chiar nimeni nu lucreaza in acest oras? Unii stateau pe trotoarele mici si se uitau la trecatori. Fiecare casa este un adevarat muzeu in sine.

Ghidul Michelin ofera trei stele acestui oras si invita turistii sa il viziteze cu orice pret. Singura activitate in oras este goana dupa CUC deviza pentru turisti. In 2002 Fidel a inchis ultima fabrica de zahar din regiune si a oferit drept compensare un salariu pe 3 ani cu obligatia ca oamenii sa se  indrepte spre alte meserii. Il puteti intilni aici pe un batrin cu un magarus, venit special in piata Mayor pentru ca turistii sa faca fotografii cu el, o prestatie care va va costa 2 CUC. 

In fata restaurantului Casa de la musica turisti stau la coada  pentru a asista la spectacolul dat de localnici care vin sa danseze cu turistii.

Casele sunt niste ruine locuite si imersate intr-o mizerie totala avind nevoie stringenta de reparatii si o mina de vopsea. Localnicii vind tot felul de obiecte de artizanat si sunt gata sa scada din pret. Pe strada poti vedea tot felul de improvizatii de transport. Totul este un amestec de frumos si de trist, de splendoare si de decadere, de arhaic si de mizerie, nici o urma de publicitate, de modernism.

Centrul orasului detine citeva cladiri in stil baroc si neoclasic, continin 1200 de cladiri coloniale. Orasul seduce iubitorii de muzica in pasi de dans, zi si noapte. In piata Mayor, inima palpitanta a orasului se gasesc citeva muzee interesante si ft ieftine, pretul de intrare fiind 1 sau 2 CUC, daca vrei sa faci fotografii platesti 5 CUC.

Strazile orasului sunt pietruite cu pietre de riu de marimi si forme diferite. Se pot vedea inca bucati de tunuri spaniole ingropate in pamint care protejeau casele de rotile carutelor.

Casele sunt acoperite cu tigla rosie, existind inca azi o fabrica de tigla in oras.

Clanul Iznaga, o adevarata dynastie Hispano cubaneza a inaltat in 1820 un turn de 44 metri pentru a supraveghea sclavii, preveni incendii si revolte. Se spune ca singele sclavilor a fost un fel de ingrasmint pentru aceasta vale. 

Gara din Trinidad cvasi parasita este un muzeu al locomotivelor aproape ruginite si intepenite in timp. Mai exista inca un tren turistic 10 CUC care duce spre o fosta plantatie.

In apropriere de Trinidad se pot vizita vechi haciendas, conace spaniole.  Zona rurala a Cubei este linistita si curata, poti vedea citeva petice de pamint cu niste culturi agricole. O superba hacienda este Casa Hacienda Guaimaro, unde nu poti ajunge decit daca inchiriezi o masina. Casa a apartinut familiei Borell, una dintre cele mai bogate familii din Cuba. Acesta a fost si proprietarul palatului Cantero, una dintre cele mai impresionante cladiri din Plaza Mayor, transformat astazi intr-un muzeu municipal, despre istoria orasului Trinidad. Palatul  se remarca prin podeaua de marmura italiana, camere spatioase, documente legate de razboiul de independenta. Palatul are un turn din lemn, de unde poti admira panorama orasului.

La 15 minute de Trinidad se afla plaja Ancon, una dintre cele mai frumoase din Cuba, unde se gasesc trei hoteluri. Din oras se poate lua un autobuz pentru turisti care costa 2 CUC dus si intors.

Pot spune ca este o briza de libertate in Cuba datorita relatiilor cu americanii, cubanezii punindu-si multe sperante in aceste schimbari diplomatice.

Trinidad  Museum 'Palacio Cantero'

Carti postale din Maritime

In ultima noastra calatorie am vizitat cele trei provincii maritime, un manuchi de insule si peninsule, reprezentind numai 1% din imensa Canada: Nova Scotia, New Brunswick si Prince Eduard Island, fiecare cu farmecul lor inepuizabil si atractii turistice de tot felul dar mai ales renumite prin frumusetea nestirbita a naturii in toata splendoarea ei.  Fiecare provincie in parte ne ofera peisaje unice, numeroase atractii turistice, sate impecabile, orase moderne, mii de km de plaja si nisip precum si numeroase parcuri care te asteapta sa le explorezi cu piciorul.  Pentru cei care iubesc golful, pescuitul, kayakul de mare si intilniri neasteptate cu balenele acesta este locul de vizitat. In plus aici se maninca cele mai proaspete produse ale oceanului: homari, moluste (scalops), chowder (delicioasa ciorba din fructe de mare) udate de vinuri regionale si bere de colectie. Aici au trait primii coloni francezi, stabiliti in Noua Franta, numiti acadieni care isi pastreaza inca accentul dur de franceza veche.

Fortareata Louisbourg

M-a fascinat acest loc pierdut in spatiu si in timp, unde totul parca a incremenit ca in anii 1700 cind soldatii francezi tropaiau pe strazile prafuite in uniformele lor rosii iar doamnele cochete dansau prin saloane in sunetele clavecinului, iar copiii se jucau pe ulite. Nu poti decit sa stai in admiratie si sa tresari la detunaturile tunurilor in ovatiile de genul « Traiasca regele! ». Louisbourg se afla la 6 ore de Halifax in Nova Scotia.

Am rezervat vizitei noastre numai trei ore si mi s-a parut prea putin pentru a participa la toate activitatile oferite si a explora toate casele. Aici se poate sta usor o zi intreaga fara a te plicitisi, coplesit de tot felul de date istorice. Multe camere sunt mobilate cu mobilier de epoca. In total sunt 250 de cladiri uriase, cea mai impozanta fiind bastionul regelui si 20 de anexe. Se poate vedea creativitatea oamenilor de a supravietui in acele timpuri cu momentele sale dure. Numai o parte din fortareata a fost reconstruita, ramind 4/5 de refacut pentru a da viata orasului de odinioara.

Fortareata este o reproductie a celebrului port Louisbourg, al patrulea ca marime dupa Boston, Philadelphia si New York, la care au lucrat timp de 20 de ani ex mineri in somaj si o echipa de arheologi, istorici, ingineri si arhitecti, folosindu-se de materiale de constructie de talie originala, realizindin final constructii identice.

In primul rind s-a dat viata acelor locuri, angajind figuranti, fiecare cu un rol anume, care vorbesc engleza sau franceza, experti in felul de viata a oamenilor din acele timpuri. Exista si programe pentru copii cum ar fi interpretarea de legende traditionale frantuzesti. De vazut este o demonstratie a pedepsirii unei hoate in piata publica la vremea aceea.

Interesant este si meniul oferit la hotelul Marinei, un meniu tipic de epoca pentru ofiteri superiori si oameni cu stare, mincarea fiind servita in reproductii de vesela din secolul 18 din alama,  mincindu-se cu lingura de la primul fel la desert, cu portii generoase si delicioase, udate de vin si rom, la un pret rezonabil. Tocana de vaca contine morcovi, postirnac si putina carne, fara cartofi care au inceput sa fie consumati numai pe timpul lui Louis XVI. Oaspetii poarta o baveta in jurul gitului. Se poate cumpara si piine de epoca de la brutarie. Exista si un han pentru soldati si cei saraci.

Puteti sa va aduceti un sandwich la pachet daca nu vreti sa mincati acolo.

Pentru a ajunge la acest loc trebuie sa parcati masina, cumparat bilete si de acolo se ia un autobuz gratuit care te duce pina la locul istoric. La intrare ti se da un ghid al fortaretii ft detailat si util. Excursia in autobuz dureaza 10 minute iar plecarile au loc din 15 in 15 minute. Se poate lua o vizita ghidata sau face turul fortaretei individual. In fiecare casa exista cite un personaj imbaracat in costum de epoca, care va poate raspunde la toate intrebarile.

In numai intr-o zi, clipind din ochi, te intorci cu 250 de ani in urma! Pe loc sunt si animale:  vaci, oi, capre, giste, gaini, porumbei, pentru a reda viata oamenilor cit mai veridica. Lipsesc numai vapoarele in port.

Fiecare figurant va povesteste viata lui. Soldatul va relateaza cum a fost prizonier la Rochefort si a acceptat sa vina la Louisbourg unde i s-a promis un salariu bine platit si fete. Guvernanta va introduce in viata sa dintr-o familie instarita unde se ocupa de cinci copii. Muziciantul va juca la clavecin in sala de bal a unei case iar bucatareasa va vorbi despre ceea ce foloseste ea ca produse pentru pregatirea meniurilor. Toate interioarele caselor sunt reconstituite dupa copii si obiecte de epoca iar scenariile sunt realizate dupa date istorice provenind din arhive.

Citadela este superba, fiind ft bine reconstituita si deloc comerciala, simtindu-te ca intr-un oras calm din sec XVIII, cu gradini de legume, balti, strazi pietruite, faleza pe marginea oceanului Atlantic.

Cele mai renumite ghiduri de calatorii din Franta: Michelin si Routard sfatuiesc calatorii sa petreaca o zi in fortareata si este complet adevarat.

Acest proiect ambitios, intinzindu-se pe o suprafata de 10 acri inconjurat de fortificatii, avind la interior o suprafata protejata de 60 km patrati, a fost realizat intre 1961 si 1975 pentru a crea o atractie turistica de anvergura in Canada atlantica si a trezi sentimente de patriotism si mindire. Fortareata a devenit un loc istoric national in 1929. Guvernul a inceput o serie de exproprieri si demolari pentru a reconstiuti cetatea pe amplasamentul sau original. In sec 18 Louisbourg era important pentru pescuitul codului, Franta fiind o tara catolica, pestele era consumat din plin. Portul Louisbourg reprezenta cheia posesiunilor Frantei in America de Nord, unde poposeau anual peste 150 de vapoare. Fortareata Luoisbourg era, dupa cum spunea Benjamin Franklin « o nuca dura de spart ».

Louisbourg a fost numita « Gibraltarul Americii de Nord », fiind in secolul 18 unul dintre cele mai aglomerate porturi din America de Nord, Franta consacrind 28 de ani si sume enorme de bani pentru constructia fortaretei cele mai solide si mai impresionante de pe continentul american. Cind britanicii au pus posesiune pe fortareata in urma asediului din 1758 au demontat piatra cu piatra si caramida cu caramida pentru ca francezii sa nu o mai poata utiliza ca fortificatie.

Orasul Louisbourg numit in onoarea regelui Louis XIV, a fost in acea perioada capitala  coloniei L’ile Royale (Insulei regelui) fiind asezat strategic aici pentru a alunga vasele elnglezesti care voiau sa atace orasul Québec si sa protejeze cele mai bogate suprafete de pescuit din lume Grands Bancs.

In orasul fortificat existau: un cartier comercial, unul rezidential, hanuri, taverne,etc. fiind al doilea oras fortificat ca marime dupa Québec. Pe la sfirsitul anului 1752 in oras erau 4174 coloni. Pe plan economic, Louisbourg a fost o prezenta cruciala pentru Franta, care ii asigura o putere comerciala si militara in regiunea Marilor Bancuri. In fiecare zi 400 de vapoare plecau la pescuitul codului.  Un zid de 3 km inconjura fortul cu 6 bastioane, aparate de 100 de tunuri. Dezavantajul acestui oras fortificat a fost ca nu era situat pe o inaltime sa suprvegheze dusmanii si departe de aprovizionare cu alimente si ajutor armat.

Pretul de intrare in fortareata este de $17.60 pentru adulti si $8.80 pentru copii, muzeul fiind deschis de la 10:30 la 17:30. Luati-va pantofi confortabili de mers, apa si o gustare de rontait.

Prin Chisinau, un curcubeu de nuante romanesti

 Este o zi de octombrie in Bucuresti cind ne-am hotarit sa dam o fuga la Chisinau. Ne-am rezervat biletele de autobuz si ne-am prezentat la autogara Filaret, unde ne-am imbarcat intr-un micorbuz avindu-l ca sofer pe Boris, un tinar moldovean, politicos, istet si aprig la volan. Mi-a placut accentul sau moldovenesc nu insa felul cum conducea masina. Tot drumul am ascultat cintece rusesti.

Soferul a oprit prin mai multe locuri unde primea de la fel de fel de indivizi bani, obiecte sa le duca peste Prut. Am plecat in jurul orei 10 ca sa ajungem in Chisinau pe la ora 18, pe inserat. La vama nu ne-a controlat nimeni bagajele, dar nu a fost o surpriza ca Boris sa aiba probleme. Acesta ne-a abandonat, timp de o ora, la Duty Free pentru a reintoarce un obiect in Romania.

Autobuzul ne-a oprit chiar in mijlocul capitalei moldovene, in fata pietii centrale, pe un bulevard aglomerat.

Rezervasem prin booking.com un apartament dar nu eram in stare sa il gasim pentru ca proprietarul nu ne-a dat adresa corecta: scara si etaj. Ne-am invirtit noi in sus si in jos pina cind obositi de atita cautare ne-am gindit sa mergem la un alt hotel. La primul hotel intilnit in cale am avut ghinion, hotelul fiind ocupat. Am cerut la receptie sa imi dea voie sa folosesc WiFil lor dar m-au refuzat. Nu au vrut nici macar sa imi spuna unde sunt hoteluri libere. M-a dezamagit cum se lucreaza cu putinii turisti in Republica Moldova. A doua zi am gasit, in sfirsit  apartamentul nostru.

La Chisinau, un oras compact, nu te poti pierde iar strazile au trotoare largi, cu arbori seculari, curate, unde poti vedea case construite in stil clasic sau otoman. Centrul nu este prea mare si te poti plimba in liniste admirind fatadele cladirilor, cu aparatul de fotografiat in mina.

Bulevardul Stefan Cel Mare un fel de Champs-Elysées moldav lung de 3,8 km este tot timpul animat de oameni.

Este o atmosfera apasatoare si trista in orasul care seamana cu Bucurestiul de acum 10 ani, cu blocuri comuniste lipsite de stil, mici magazine unde nu gasesti mare lucru. In Basarabia traiesc cele patru milioane de oameni care au avut de suferit sub ocupatia sovietică, lucru care se vede si acum. Oamenii traiesc  intr-o atmosfera de insecuritate, de saracie si de teama. Moldovenii sunt tristi si saraci dar ospitalieri si credinciosi.

Orasul Chisinau se intinde peste 7 coline, jumatate din suprafata sa fiind ocupata de parcuri. Capitala moldava a fost numita « orasul alb scaldat de o mare verde ».

Centrul istoric al capitalei cuprinde 700 de cladiri datind din secolul 19, 18 biserici, Muzeul National de Istorie, Muzeul Etnografic, Muzeul de Arheologie si Muzeul de Arta. In centrul orasului se afla doua parcuri, separate de bulevardul principal. Transportul in comun este asigurat de troleibuze cehe aproape noi. Pe strada principala sunt o multitudine de magazine occidentale, McDonald si magazine de telefonie mobila. Strada Petru Rares este cea mai veche din Chisinau.

Orasul este plin de contraste. Constructiile sunt tipice epocii sovietice si care nu au fost renovate de mult timp, ca si in Bucuresti de altfel. Contrastul intre radacinile latine si cladirile sovietice ii dau un farmec unic. Orasul are un tempo sau un ritm lent care a disparut de mult din Romania.

In muzee nu era nimeni, neonul era ars pe alocuri, usile nevopsite de mult. Intr-un muzeu am intilnit un grup de elevi care au vrut sa faca o fotografie cu noi cind au aflat ca suntem din Canada.

Cum intri in Chisinau esti intimpinat de blocuri de beton de fabricatie sovietica, in jurul carora se pot vedea modeste semne ale capitalismului: mici pizzeria, banci, citeva magazine si un imens magazin Metro. Nu sunt ciini sau alte animale domestice pe strada. Desi orasul este sarac, strazile erau pline de masini scumpe.

Pe linga biserici ortodoxe, in oras exista o catedrala armeneasca, casa in care a poposit Puskin in timpul exilului, citeva muzee, teatre, restaurante. Vechiul oras este partea cea mai magica si cea mai nelgijata din Chisinau. Cladirile vechi au o placuta explicativa.

Piata centrala are un farmec oriental, zgomotoasa si colorata, este pulsul orasului. Oamenii maninca specialitati culinare rusesti si romanesti, se cearta in rusa sau romana. Am vazut un betiv de-a abia tinindu-se pe picioare si oamenii rizind si apostrofindu-l, mi-a fost teama ca va fi strivit de o masina. Desi în piata sunt amenajate spatii pentru un comert civilizat, pe strazile adiacente comertul stradal este prezent peste tot. Se vinde direct din ladite, cutii din carton, sacose: incaltaminte, flori, bauturi, fructe, pasari taiate (pui, gaini, rate, prepelite) in conditii igienice precare. Bazarul central este aproape incirculabil, unde gasesti marfa ieftina facuta in China sau Republica Moldava. 

In Muzeul de Etnografie si Istorie Naturala se poate viziona si o expozitie de arta realizata de detinutii din penitenciarele tarii. Cladirea muzeului construita in stil mauritan intre 1903-1905 te frapeaza prin originalitatea constructiei. Ma intrebam de ce aceasta influenta orientala dar mi s-a raspuns ca asa era moda in anii aceeia. Fondat in 1889 acest muzeu este cel mai vechi din Republica Moldova si poseda peste 135 000 piese de valoare patrimoniala. In timpul vizitei noastre am vazut o expozitie de bluze romanesti. Biletul de intrare este 10 lei moldovenesti (0.65 canadieni).

Am avut sansa sa luam parte la Festivalul tulburel un fel de Ziua recoltei, unde am degustat tot felul de specialitati moldovenesti, vinuri si placinte, prepelite la protap. Cineva de la masa vecina ne-a oferit sa gustam din coniacul sau. O cintareata de muzica populara anima evenimentul. Nici acest eveniment nu avea nimic vesel, exuberant, totul fiind invaluit de tristete.

In Republica Moldova, una dintre cele mai sarace tari din Europa, aproape 17 la sută din oameni traiesc sub pragul sărăciei, un sfert dintre moldovenii adulti muncesc peste hotare, batrinii avind o pensie de 38 de euro.

Dulcele grai moldovenesc are un pronuntat accent rusesc, fiind incarcat cu arhaisme si regionalisme, fiind izolat timp de 50 de ani dupa zidul sovietic. Imi amintesc de vizita mea in Cernauti acum 30 de ani cind totul era scris in litere chirilice si se vorbea numai rusa.

Din Republica Moldova provin personalitati ca Leonida Lari, 

Grigore Vieru, Paul Goma, Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alecu Donici. La Balti s-au nascut actorii Stela Popescu si Colea Rautu.

Dansul moldovenesc reprezinta una dintre cea mai vechie arta populara fiind « un poem al neamului », cind danseaza moldovenii « inimile vorbesc ».

Republica Moldova este tara cea mai saraca dar care are un vin bun. Dupa cum spunea cineva « un popor care are un vin bun nu este un popor sarac pentru ca acest vin valoreaza cit tot aurul din lume ».

Cea mai impresionanta vizita la Chisinau a fost Cricova cu « oraşul subteran »cu cele mai mari beciuri din lume, care pastreaza peste 40.000.000 litri de vinuri de marca la o temperatura aproape constanta de 12-14 grade Celsius si o umiditate de 97-98%.

Cricova adaposteste un total de 120 de km de galerii ai acestei mine de calcar, 80 de km constituind un adevarat oras al vinurilor. Are peste 70 de strazi principale cu denumiri sugestive ca: Feteasca, Cabernet, Riesling, Pinot, Aligote, pe care turistii se pot deplasa cu ajutorul minicarelor puse la dispozitie de organizatori.

Orasul vinurilor detine un tezaur pretios de vinuri de colectie, sali de degustare si sali de protocol. Cramele din Cricova apartin de Combinatul de Vinificatie, care are peste 500 de hectare de vie proprie. Vinurile de Cricova sunt de o calitate deosebita si au obtinut numeroase medalii de aur la tirgurile internationale. Cramele fac parte din patrimoniul national al Republicii Moldova facuindu-se demersuri pentru trecerea lor in patrimoniul mondial.

Butoaiele de stejar unele mari de 10.000 de litri, altele de 5000 sau 1000 de litri sunt importate din Italia si Romania.

Tezaurul este cel mai important si interesant punct al cramelor de la Cricova. Aici se afla o colectie impresionanta de sticle cu vin vechi, cea mai pretioasă fiind cea a lui Hermann Gorig, al doilea in ierarhia partidului nazist condus de Adolf Hitler. Alte colectii apartin unor personalitati politice din R. Moldova si alte tari, cum ar fi Vladimir Putin, Angela Merkel, Victor Ponta, Traian Băsescu, Klaus Johannis, Dr. Irinel Popescu. Se spune ca aici si-a sarbatorit ziua de nastere Putin.

Intr-o seara ne-am dus la deschiderea stagiunii Filarmonicii Nationale « Serghei Luncheivi », unde am platit un bilet in rindul 5 cu 100 de lei moldavi, ($6). Am fost norocosi sa putem merge si la opera unde am vizionat Elixirul dragostei in limba italiana, la un pret derizoriu.

Singurii turisti era citiva romani veniti cu masina personala si multi rusi. In oras se pot cumpara suveniruri si objecte de artizanat la preturi rezonabile. La prinz sunt restaurante care ofera  « business lunch » la pret  competitiv. Am mincat placinte moldovenești cu brinză si cu marar, care ni s-au parut divine, la fel ca si borsul lor.

Atentie cind luati un taxi. Sunati inainte si va spune cit costa cursa. Puteti procura gratuit o harta turistica a orasului de la orice hotel. Am cumparat niste creme cosmetice produse in Republica Moldova, niste sorturi de bucatarie cu motive populare si bineinteles ciocolata lor, produsa la fabrica Bucuria precum si sampanie si coniac moldav.

Numai in Cuba se poate intimpla

Am revenit din nou anul acesta in Cuba, de data asta la Varadero si am putut sa compar statiunea pe care am vizitat-o acum 20 de ani. In prezent sunt 60 de hoteluri de toate categoriile ultimul cel mai mare si mai luxos fiind in curs de constructie asteptind turistii americani. Nici nu mai este loc pentru dezvotarea statiunii, unele hoteluri au inceput sa fie refacute si reamenajate.

Cuba nu mai este o tara ieftina, un mojito costa  3CUC, o bere 2 CUC, o cina pentru doi intre 30 la 60 CUC. O noapte la hotel  se poate ridica pina la 350 euro iar taxiurile sunt tot atit de scumpe ca la Paris, bancile au comisioane ridicate, alcoolul este scump. Pretul camerelor la hotel a crescut cu 30%  in comparatie cu anul trecut.

Turismul sexual in Cuba este in apogeu ca de altfel in Thailanda, Madagascar sau Republica Dominicana. In hotelurile de 2 stele si jumatate combinatiile sexuale sunt abundente pentru ca incepind de doi ani prietenii cubanezi au dreptul sa locuiasca in hotel, in acelasi camera cu turistii straini care le platesc biletul. Acum a iesit o noua lege prin care indragostitul candian trebuie sa cumpere o camera separata frumoasei cubaneze.

Cum ajung la hotel barbatii canadieni sunt asteptati de prietenele lor cubaneze care au toate un celular modern. Am vazut si situatii penibile barbati de 80 de ani cu superbe fete de 16 ani. Exista si femei care isi aduc baietii la hotel. Un domn din Quebec care isi plimba iubita cubaneza pe motocicleta s-a cazat la casa particulara pentru a evita aceste taxe hoteliere si unde a platit numai 25 CUC pe noapte. Fetele cubaneze sunt obligate prin lege sa aiba asupra lor cartea de identitate.

Am intilnit un domn la vreo 50 de ani care lucreaza vara in constructii  al carui vis este sa emigreze in Cuba. Am vazut chiar un birou de imigrare la Varadero si m-am intrebat cine vrea sa locuiasca in paradisul comunist. A cheltuit pina acum numai $10.000 si nu a terminat cu formalitatile. Acum regreta ca nu s-a casatorit, o casatorie costa numai $2000. Ghida ne-a spus ca divortul este usor in Cuba si se rezolva repede cu putini bani. Nu este de mirare ca societatea comunista incurajeaza promiscuitatea si moravurile usoare! Din start cum ai ajuns pe aeroportul din Varadero la mica farmacie se vinde Viagra pentru « tinerii » capitalisti in cautare de amor.

Eram la plaja cind intr-un week-end s-au instalat pe sezlonguri 9 prostituate cubaneze care acostau barbatii.  Cind au vazut un soldat, pentru ca da soldatii ne supravegheza tot timpul, au disparut. Exista mafia plajei, personalul inchireaza fara nici o chitanta un sezlong cu doi dolari si vind bauturi sau mincare.

Mergi pe strada la Varadero si te opresc oameni pentru a iti cere t-shirturi sau bani. Strada principala este inundata de mici magazine cu suveniruri, unul dupa altul, comertul devenind o indeletnicire importanta pentru cubanezi. Concurenta este mare si preturile au scazut dar marfa este aceeasi: sepci Fidel Castro, magneturi, brelocuri, rochite crosetate, bijuterii, T-shirts cu Che Guevara.

Au aparut si citeva magazine pentru localnici stil magazin universal. Am intrat din curiozitae si la usa ni s-a cerut sa lasam geanta de plaja. Culmea tupeului este ca te taxau cu 1 CUC pentru « check inul ». gentii, mai stiu si engleza pe deasupra!! Pe perete dintr-un tablou ne privea Fidel, care savura din cer scena: « Ce destepti sunt cubanezii mei sa ii pacaleasca pe capitalisti ». Preturile nu mai sunt aceleasi la toate magazinele. Am descoperit un magazin care avea bauturi cu 3$ mai ieftin. Niste nemti au vazut acest lucru si s-au dus la magazinul care le vindea mai scump unde li s-a dat diferenta de bani.

In Varadero sunt multe banci care bineinteles apartin statului, un progres pentru Cuba. Am intrat la banca sa schimbam niste dolari canadieni in CUC (1 CUC este echivalent cu 1 dolar american). Din greseala fara sa ma uit bine i-am dat o bancnota de $20 cu o mica zgirietura. Functionara de la banca a inceput sa o rupa cu o satisfactie extraordinara in fata mea,in doua bucati. Bineinteles ca m-am suparat, am cautat in portofel si am gasit o alta bancnota la care mi-a aratat ceva in neregula. M-am dus la servicul de reclamatii unde a venit o tinara care mi-a spus ca trebuie sa platesc 16% comision pentru a shimba banii deteriorati. Am plecat pompata si suparata. Deci nu uitati sa va aduceti bani noi in Cuba!

Cubaneziii stau la coada si la internet. Cuba este tara ideala pentru « detoxificarea digitala ». Am putut trai si fara internet o saptamina!

Toaletele in Cuba (Banos) sunt o afacere de milioane. Ghida noastra s-a laudat ca in Cuba ei platesc numai 5 centi pentru a merge la un spectacol sau meci. Atunci de ce ne cereti noua 1 dolar american la toaleta am intrebat-o eu. Mi-a raspuns ca nu este de acord sa dam atitia bani, costul ar fi de numai 25 de centi. De data asta la aeroportul din Varadero nu se mai percepea bani la toaleta, doar noi platim deja 20 de dolari « departure tax », taxa care acum este inclusa in pretul biletului pentu a evita cozile nesfirsite la aeroport! 

Personalul hotelului mi s-a parut blazat, ostil, poate obosit de atita asteptare in mai bine! Unii dintre paznici nici nu raspundeau la salutul nostru prietenesc de « Ola ».

Am facut o excursie la Havana pe care nu o mai vazusem de 20 de ani. Totul s-a schimbat in bine, cladirile au fost refacute, strazile sunt pline de turisti din toata lumea. Pe strada se vind alune si un fel de uscatele. Fetele imbracate cu rochii colorate iti percep o taxa daca iti faci o fotografie cu ele. Soldatii sunt omniprezenti dar stau in grupuri mici la o discutie, mai putin interesati de ce se intimpla in jur. L-am zarit si pe falsul Fidel Castro, un tip care ii semana perfect in fata palatului guvernatorului si care iti cerea un CUC pentru o fotografie cu el. Mi-a placut ca au pus pe fiecare cladire cite o notitia explicativa, cui i-a apartinut proprietatea.

Dupa ce am vizitat o ora si jumatate cele trei piete importante din Havana ne-am dus la un mic restaurant unde am stat tot atit timp ca sa mincam. Si acolo turistii sunt jumuliti, pentru un suc au cerut 4 dolari.

Dupa ce ne-a invirtit prin oras autobuzul ne-a lasat din nou la cumparaturi intr-o hala abandonata unde mureai de caldura. Asteptind sa se adune grupul un baietel de vreo 12 ani s-a repezit la mine sa ma imbratiseze dar cu o mina mi-a deschis borseta in care aveam aparatul de fotografiat. L-am respins si nu a reusit sa imi sustraga ceva. Nimeni din grup nu a apreciat gestul sau.

Initial voiam sa ma duc la Havana singura nu cu grupul dar nimeni nu stia unde ma lasa autobuzul din Varadero. Ar fi fost atit de simplu, pentru ca terminalul este in centrul Havanei, linga piata Revolutiei.

La Varadero este paradisul francofonilor mai ales din Quebec. Aici din cind in cind aveti voie la o briza de petrol ars de la rafinerii.

Pe strada principala din Varadero este o farmacie pentru localnici aproape goala desi ni s-a spus ca, Cuba produce singura medicamentele necesare populatiei. In Cuba aspirinele se vind la bucata. Am fost inspirata si am adus cu mine o cantitate mare de aspirine pe care le-am daruit paznicului spre marea lui bucurie.

Desi este o tara socialista inegalitatile sunt izbitoare. Universitatea din Havana poseda 20 de ordinatore pentru 350 de studenti in timp ce anumiti studenti favorizati poseda computerul sau. In Varadero exista vile superbe ale actualei nomenclaturi si chiar masini noi iar poporul de rind traieste in maghernite, 95% din cubanezi sunt proprietari iar 5% inchiriaza locuinta.

Turistii americani nu s-au imbulzit sa vina in Cuba si nici nu o sa vina in curind. Vizitati Cuba cit mai este abordabila!

O calatorie la Mijlocul Lumii: Ecuador

Ecuadorul, una dintre cele mai mici tari din America, are o suprafata aproape ca a Romaniei si o populatie de 14 milione de locuitori. Tara se situeaza pe primul loc in lume in ceea ce priveste speciile de pasari si animale pe kilometru patrat, avand si cea mai mare biodiversitate din lume, cu 300 de specii de arbori pe hectar si 3500 de orhidee diferite. Arborele national in Ecuador este arborele de « quinquina » care produce chinina.In 2008 Ecuadorul a fost prima tara din lume care a recunoscut « drepturile naturii ». Aceasta tara a indraznit sa acorde azil politic lui Julian Assange in 2012. Se spunde ca Ecuadorul este tara cea mai apropriata de miezul pamintului. In Ecuador se afla primele doua locuri de pe lista patrimoniul umanitatii: #1. Insulele Galapagos si # 2 orasul Quito. Ecuadorul este primul exportator mondial de banane care reprezinta 29% din productia mondiala exportata.

Se spune ca Ecuadorul este una din tarile cele mai ieftine din America de Sud, dar preturile au inceput sa creasca. Preturile in Ecuador sunt mai ridicate decit cele din Peru si Bolivia, dar mai mici decat in Chile. Din anul 2000 Ecuadorul a adoptat dolarul american ca moneda oficiala a tarii si a renuntat la moneda sa nationala "sucre" care se depreciase constant si masiv. Toate preturile mentionate in articol sunt in dolari americani. Atentie in Ecuador nu puteti schimba dolarul canadian sau alte monede in afara de aeroport.

In Ecuador invatamintul, asigurarea de sanatate, transportul este aproape gratis, taxele la casa sunt in jur de 100 de dolari pe an. Cel mai bogat om din Ecuador detine 60% din economia tarii. Ecuadorul nu mai este considerat ca o tara saraca, avind 5% crestere economica, totusi salariul minim este de numai $350. Tara se americanizeaza in ritm trepidant incepind cu fast foodurile de gen KFC, McDonalds, Burger King, Subway care denatureaza atmosfera latina.

Daca va rezervati camera prin internet trebuie sa va asteptati sa vi se mareasca pretul cu o taxa de 14%. Un plus in Ecuador este ca in toate hotelurile aveti WiFi gratuit. In orasele mari nu iesiti seara dupa ora 8, cind se recomanda sa luati un taxi in care exista un buton rosu conectat cu politia pe care clientul il poate folosi in caz de pericol.

Ecuador este un amestec de culturi format din patru grupuri etnice: indieni 40%, metisi 40% albi sau creoli 10% si negri 8%. Orasele sunt dotate cu mari spitale publice. Scoala este gratuita si obligatorie, elevii primind 3 uniforme gratuite anual: pentru sport, parada si clasa.

Ecologia a devenit o prioritate, guvernul face un efort colosal sa pastreze padurea ecuatoriala si apa. Presedintele Correra, de formatie economist, este la putere din 2006 si a promovat « Revolutia cetateanului ». El  a alungat multinationala Shell, a spus nu Bancii mondiale si FMI. Regulile sunt stricte in Ecuador, depasirea limitei de viteza cu 11km iti aduce 3 zile de inchisoare. Prezenta politiei inarmate, extrem de vizibila in zonele turistice, face ca tara sa aiba un indice de criminalitate mai redus in comparatie cu alte tari ale Americii Latine. 

Ecuadorul nu este o tara scumpa, o masa de pranz ("almuerzo") intr-un mic restaurant pentru localnici putand sa coste intre 2$ si 3.50$. Meniul consta in general dintr-o supa ft gustoasa si consistenta, o bucata de pui cu orez, fasole si/sau legume, precum si un un suc natural de fructe. Mincarea ecuadoriana este delicioasa, in unele restaurante puteti savura cevice (bucati de peste crud marinat in suc de lamie si condimente), bolones de verde (bule de plantain verzi si brinza). Apa este potabila in Ecuador dar noi nu am riscat si am cumparat apa imbuteliata. Berea locala (Club sau Pilsener) este buna si mai ieftina decat in Canada, dar pretul vinului este comparabil sau chiar mai scump decat la LCBO.

Transportul in comun in Ecuador este excelent, eficace si ieftin, un bilet de autobuz costind 0.25$.  Exista troleibuze si autobuze moderne, unele sunt de fabricatie Volvo si au o capacitate de 200 persoane in picioare si 50 de persoane pe scaun. Transportul de la o localitate la alta este confortabil, ifeftin (1$ pentru un km) si poti viziona un film in limba spaniola. Exista mai multe companii care asigura transportul interurban, cea mai renumita find la Reina del Camino, cu autocare elegante, cu aer conditionat si toaleta exclusiv pentru doamne. La celealte companii mai ieftine sunt lasati sa urce in statii tot felul de vinzatori ambulanti si chiar cersatori, o invazie de « lacuste » cum le-am numit eu, care vand  tot felul de produse: peste prajit, orez cald, inghetata, papas, fructe, apa, jus, telefoane, medicamente. Vinzatorii ambulanti sunt  imbracati in camasa alba sau violeta si pantaloni negri, sunt politicosi si nu prea insistenti.

Taxiurile sunt o alternativa ieftina, pretul de pornire fiind 0.35$ si aproximativ 0.50 $ pe km. Toate taxiurile au un contoir. Noaptea pretul taxiurilor se dubleaza. Pentru aeroportul din Quito pretul este fix variind de la $25 -$30 pentru un traseu de o ora. Exista si un autobuz care se ia de la terminalul terestru si care costa numai $2 de persoana. Multa atentie la traversarea strazii, deoarece conducatorii vehiculelor adesea tind sa nu respecte prioritatea pietenilor (este chiar mai rau ca in Romania!).

Locuitorii Ecouadorului sunt oameni muncitori, vorbesc cu diminutive( carnita, dolaras), prietenosi, veseli, amabili, am avut numai experiente pozitive cu ei. Au infatisarea Inca cu nasul coroiat, un ten masliniu si sunt mici de statura. In Ecuador este deviza « amo la vida » iubesc viata. 

In Ecuador am fost in plina campanie electorala si propaganda electorala specifica Americii Latine este foarte zgomotoasa. Se utilizeaza automobile care au porbagajul deschis pentru a acomoda difuzoare enorme ("bochinchona") prin care rasuna slogane propagandistice in favoarea unuia sau altuia din candidati. Ne-a amuzat numele unui candidat de stanga la presedentie: Lenin. 

Femeile ecuadoriene indigene se remarca prin portul lor care consta din poncho, fuste din lina sau catifea neagra, ciorapi de culoare stridenta, coliere de perle la git, cercei auriti si mai ales prin palaria de fetru negru decorata cu o pana de paun sub care se ascunde un bogat par negru.

Calatoria a fost organizata de noi (traseul, cazarea, transportul), fara a apela la serviciile unei agentii de voiaj. Ne-am rezervat hotelurile si biletele de avion prin Expedia.ca. Traseul nostru a fost: Quito, Banos, Cuenca, Guayaquil, Puerto Lopez, Manta, Quito. Daca am fi stiut cit de mari sunt distantele pe le-am parcurs ne-am fi intors cu avionul din Guayaquil.

Am aterizat la Quito dupa 9 ore de zbor cu United, escala la Huston. Toate avioanele decoleaza la miezul noptii. Am ales compania americana pentru ca aveam putin timp de asteptat intre zboruri. Am rezervat un hotel aproape de aeroport, care de fapt nu era chiar asa aproape, si de acolo a inceput odiseea noastra. De la hotel pina in centrul orasului am luat un taxi care ne-a costat $25 US.

Quito, capitala Ecuadorului, a fost fondat in sec XVI, pe ruinele unei cetati ce se afla la 2580 altitudune, Quito poseda centrul istoric cel mai mai bine pastrat din America Latina. Minastirile San Francisco si Santo Domingo, biserica la Compania sunt exemple ale scolii baroce din Quito, un amestec de arta spaniola, italiana, maura, flamanda si indiana. Leaganul culturilor precolumbiene, martorul important al colonizarii spaniole, orasul mentine o unitate si armonie in structura sa urbana.

Quito, capitala Ecuadorului este un oras aruncat printre vulcani activi, cu strazi intortochiate si pitoresti, case marunte si scunde ca si locuitorii ei, unde obosesti repede din cauza altitudinii de la 2700 m la 3100m. Orasul este a doua capitala din lume ca altitudine (dupa La Paz). Ziua domneste un haos cu o lume grabita, un amestec de localnici, turisti si nenumarati vinzatori ambulanti. In Quito puteti cumpara fructe pe strada direct de la indigeni in mici saculeti din plastic: prune, mandarine, capsuni, mere, mure si mai ales fructele lor locale parfumate divin care costa numai 1$. Poluarea este enorma, atmosfera aproape irespirabila. Am vazut oameni cu masti pe fata ca in China.

Quito este un oras periculos si pina si localnicii au frica de hoti, multe case fiind inconjurate cu ziduri ce se termina la varf cu sirma ghimpata sau bucati de sticla. Furturile sunt o problema, iar in scoli sunt programe ale Politiei care instruiesc elevii cum sa se fereasca de jafuri organizate. Am intilnit o tinara din Olanda care mi-a povestit cum s-a aflat intr-un autobuz public ce a fost atacat la caderea serii. Un atacant a pus cutitul la gatul soferului si l-a fortat sa continue traseul cu usile inchise, timp in care alti membrii ai grupului au jefuit fiecare persoana din autobuz. Olandeza a fost fortata de un tanar inarmat cu un cutit de dimensiuni mari sa-si dea cerceii din ureche, banii si aparatul fotografic.  Din instict a impins cu piciorul, sub scaun, geanta pe care o pusese pe jos, a ridicat miinile sus si i-a aratat atacatorului ca nu avea nimic pretios asupra ei. In final autobuzul a plecat la o statie de politie unde au dat cu totii declaratii si a fost tratata o persoana care fusese taiata cu cutitul de unul din infractori. 

Quito este primul oras care fost declarat patrimoniu al umanitatii in anul 1978, centrul istoric fiind extrem de bine conservat  datorita temperaturii favorabile care oscileaza intre 11 si 21 de grade celsius. Dupa ce au pus mina pe aurul incasilor spaniolii au inceput sa construiasca catedrale.

Biserica San Francisco a fost construita pe locul palatului regal incas si a fost proiectata pentru ca in dimineata zilei de 21 iunie soarele sa patrunda printr-o mica fereastra si sa proiecteze o raza puternica in altarul bisericii pentru a evidentia puterea divina. In capela minastirii San Francisco, cea mai mare constructie coloniala a orasului, se pot vedea numeroase oglinzi pe pereti. Oglinzile au fost si un mod de a-i atrage si a-i converti pe bastinasii precolumbieni, care atunci cand isi vedeau reflectia in oglinzi credeau ca isi vad sufletul. 

——————

Mitad del Mundo este monumentul emblematic al Ecuadorului, construit de expeditia europeana condusa de cercetatori francezi si germani care au venit aici pentru a masura circumferinta Pamintului, calcula forta gravitationala si a efectua cercetari stiintifice. Turistii se fotografiaza cu un picior in emisfera nordica si cu altul in emisfera sudica. O alta experienta de neuitat este sa mergi drept pe linia ecuatorului, unde simti forta puternica a polilor. Linia ecuatorului se afla la 35km la nord de Quito, aceasi linie traverseza Brazilia, Africa si Indonezia.

In Quito mi-a placut in special Piata Independentei, situata in fata palatului guvernului. Palatul se poate vizita gratuit, dar trebuie sa va lasati pasaportul la poarta,  pasaport ce vi se restituie la sfarsitul vizitei. Pe parcursul vizitei grupul va fi insotit de un ghid care prezinta informatiile in spaniola si engleza. La sfirsitul vizitei, un fotograf profesionist va va face o poza pe treptele palatului, pe care o primiti gratuit, cadou din partea guvernului ecuadorian. In palat se pot vizita citeva sali si o expozitie cu cadourile primite de presedintele Rafael Correa, pe care acesta le-a donat tarii, urmand a fi vandute in curand la licitatie.  Aveti posibilitatea sa vedeti culisele puterii in Ecuador.

Simbolul orasului este El Panecillo, unde se afla o fecioara din aluminiu de 41 metri, singura de acest gen din lume, care protejeaza orasul.

Basilica del Voto Nacional are o talie impresionanta, 140 m lungime si 115m inaltime. Construita in stil gotic este decorata de garguoilles reprezentind animale din Ecuador (iguane, broaste testoase, tucani) peste tot pe fatada.

Biserica Compania de Jesus este cea mai frumoasa si mai venerata biserica din Ecuador, construita in stil baroc din roci vulcanice. Pentru incasi aurul reprezinta soarele, divinitatea lor suprema si pentru a-i converti spaniolii au vrut ca Dumnezeu sa fie vizibil in aceasta biserica. Se pare ca pentru decorarea bisericii au fost folosite 7 tone de aur. Constructia bisericii a durat 160 de ani fiind inspirata de biserica Sf Petru din Roma. 

Casa maresalului Sucre (1795-1830) din Quito, o superba locuinta coloniala, construita la sf sec 17, are o importanta deosebita pentru istoria tarii. Vizita este gratuita, ghidul oferind informatii interesante si in limba engleza. Moneda in Ecuador a fost sucre numita in onoarea acestui maresal care a eliberat tara de ocupatia spaniola. El a fost totodata presedintele Boliviei si a Columbiei. Maresalul Sucre s-a casatorit cu Mariana Carcelen, marchiza, o femeie frumoasa si cocheta. In muzeu se pot vizita camerele servitorilor si diferite saloane. Cladirea este construita din trestii pentru a suporta mai usor cutremurele. Este un fel de muzeu de istorie militara cu multe documente legate de viata maresalului Sucre.

Din Quito se poate lua un teleferic care urca pe muntele Pichincha, pana la altitudinea de 4000m, unde panorama este incredibila si ti se taie rasuflarea (atat la propriu, cat si la figurat).Telefericul costa 8,5$ dus si intors.

Muzeul Guayasamin este localizat in vila in care a trait celebrul artist Oswaldo Guayasamin (1919-1999). Considerat cel mai important pictor ecuadorian, Guayasamin a a creat opere artistice ce reflecta aspecte importante cu care s-a confruntat societatea ecuadoriana: mizeria, exploatarea, opresiunea, dictatura si rasismul.

Desi am stat 5 nopti la Quito nu am epuizat sa vizitam toate muzeele si atractiile turistice. In drum spre Cuenca ne-am oprit la Banos. Am luat autobuzul care a costat $8.

Banos este capitala ecuatoriana a sporturilor exteme, pentru amatorii de peisaje si aventura (parapente, canoying, rafting, zipline), si al izvorelor termale, plin de discoteci, cel mai zgomotos noaptea, cind petrecaretii danseaza pina la ora 2 dimineata. Farmecul orasului consta din peisajul extraordinar si cele 70 de cascade, cum ar fi cascada Pailon del Diablo. Apa galbena si sulfuroasa de la Banos este renumita pentru virtutile sale terapeutice, fiind bogata in fier si magnesium, cu proprietati calmante, antiinflamatorii si dermatologice. O legenda locala aminteste ca Fecioara Maria a aparut in acel loc si de acea au numit apele termale Piscina Fecioarei. Pretul de intrare este $3US pentru un adult iar casca de baie este obligatorie.

In Ecuador se afla Cotopaxi, (5896m) vulcanul cel mai activ din lume pe care l-am zarit  in drumul nostru precum si Aleea vulcanilor,  nume dat de Alexander von Humboldt care a considerat aceasta regiune ca cea mai interesanta din lume intrucit 20 de vulcani jaloneaza acest drum, depasind peste 5000 m si din care 8 sunt inca activi, scuipind cu ardoare gaze si nori de cenusa.

De aici drumul nostru a continuat spre Cuenca, unde ne rezervasem 5 nopti intr-un hotel comfortabil Casa de Lidice, pe care vi-l recomand.

Cuenca este numita « Florenta ecuadoriana » si face parte din Patrimoniul mondial al umanitatii UNESCO.

Orasul, mindría poporului ecuadorian, a fost fondat in 1557 dupa directivele urbanistice riguroase stabilite de regele Spaniei Charles Quint, fiind un exemplu exceptional de oras colonial spaniol. Orasul a respectat planul ortogonal oficial de acum 400 de ani. Arhitectura dateaza din secolul XVIII si a fost modernizata in sec XIX, cind orasul a devenit un mare exportator de chinina, palarii de paie si alte produse. Situat in inima masivilor Anzi orasul este irigat de patru riuri. Strazile sale pavate sunt largi si insorite.

De fiecare data cind spaniolii au invadat un nou loc au construit un edificiu religios. Cuenca este capitala palariilor Panama, celebra palarie lucrata de mana de ecuadorieni si purtata de celebritati precum Winston Churchill, Humphreey Bogart sau Frank Sinatra. Initial, palaria a fost destinata muncitorilor care au lucrat la construirea canalului Panama.

Conchistadorii au fost uimiti de frumusetea orasului, numeroase case aveau fatadele incrustate cu smaralde si pietre pretioase, dupa cum a scris un cronicar al timpurilor, peretii templului soarelui si palatul regelui incasilor era acoperit de foite de aur si decorat cu statuete din metalul pretios.

Centrul istoric al orasului este splendid cu strazi pavate, mici piete, fatade albe si cu balcon din fier forjat.

Cuenca este orasul preferat de expats americani si canadieni, care numara aproximativ 9000 de gringos. Americanii cu venituri mici se muta acolo pentru climatul blind si viata mai ieftina.

Nu prea sunt multe muzee in oras iar cele prezente erau inchise. Vreti sa vedeti un muzeu bizar, vizitati muzeul medicinei, cu tot felul de instrumente medicale ciudate.

Noua catedrala (Catedral de la Inmaculada) este imensa si poate primi 10.000 de credinciosi. Construita in stil neo gotic in marmura de Carara ar fi trebuit sa aiba 105 m inaltime, fiind cea mai inalta catedrala din America de Sud, dar arhitectul a facut o greseala si a trebuit sa se limiteze numai la 43 de metri. Catedrala se distinge prin cele 3 cupole in ceramica albastra. Oficiul de turism ofera vizitatorilor un tur de oras gratuit de doua ore cu un ghid in limba enlgeza. Turul  porneste din Piata centrala din Cuenca (Plaza Abdon Calderon) si strabate centrul istoric, informatiile oferite de ghid fiind extrem de interesante.

De la Cuenca ne-am indreptat spre Guayaquil, desi am fost avertizati sa il evitam. Guayaquil, portul principal al Ecuadorului, numit "perla Pacificului" este orasul meu preferat din Ecuador, unde aerul este respirabil. M-am plimbat pe impresionanta Malecon (faleza) Simon Bolivar, cel mai mare proiect de renovare de pe continentul sud american, un loc plin de monumente, muzee, gradini, fintani, restaurante si cu prima sala de cinema IMAX din America de Sud. Pe Malecon se gaseste Rotonda, un monument dedicat gloriei lui Jose de San Martin si Simon Bolivar, cei doi mari liberatori ai Americii Latine. In Guayaquil se poate vizita pitorescul cartier « Las Penas » cu case din lemn, construit in stil neoclasic, plin de mici galerii de arta. Aici se afla o mica gradina plina de zeci de iguane de diferite marimi, carora le place sa stea sa fie fotografiate, ca adevarate vedete. In centru se pot admira citeva cladiri coloniale cum ar fi biserica San Francisco si La Merced. Tot aici se afla muzee interesante cum ar fi Muzeul municipal cu exponate din epoca precolumbiana si o impresionanta colectie de capete reduse de indienii Jivaros.

De la Guayaquil ne-am indreptat spre Puerto Lopez (cu autobuzul bineinteles). Aici ne-a izbit caldura de 38 de grade si mizeria de pe plaja.

Din portul acestei localitati am plecat cu salupa rapida intr-o excursie de o zi la Isla de la Plata (poreclita "Galapagosul saracilor"), un paradis al pasarilor. Vedetele insulei sunt  pasarile « boobies » cu picioare albastre. Numele insulei se traduce "Insula argintului", posibil datorita legendei care povesteste ca piratul Francis Drake si-ar fi ascuns aici tezaurul. Ghidul ofera si alta explicatie pentru numele insulei: excrementelor miilor de pasari depuse pe stancile dau reflexe argintii sub razele puternice ale soarelui. Calatoria dureaza o ora si jumatate si costa $30 de persoana. In costul biletului intra doua sandwiches, un pahar de cola, cateva bucati de fructe. Insula este arida si stincoasa, cu putina vegetatie si mult soare. Trebuie neaparat sa va aprovizitionati cu apa la imbarcare, sa luati cu dvs o lotiune contra soarelui si o palarie. Dupa vizitarea insulei urmeaza snorkeling in apele cristaline ale unei lagune din apropiere. Acolo am vazut broaste testoase gigantice, precum si carduri de pesti multicolori, care erau atrasi de bucatile de paine aruncate de pe salupa.

A doua zi ne-am indreptat spre Agua Blanca, un mic sat la 15 minute in taxi de la Puerto Lopez in care se poate vizita un mic muzeu arheologic cu o modesta colectie reprezentind civilizatia Mantena: arme, bijuteri, urne funerare. Pe teritoriul satului se afla si un lac cu apa sulfuroasa, in care poti sa te scalzi si sa te ungi cu namol.

De la Puerto Lopez am oprit la Manta, un port cu o plaja modesta si doua muzee.

Din Ecuador am cumparat cafea, ciocolata, un ceai care dubleaza energia si se numeste Guayusa Amazonica, manusi, caciuli din lana de lama sau alpaca confectionate de indigeni.

Ecuadorul este o tara fascinanta cu multe atractii pentru toate gusturile dar daca veti face o astfel de excursie trebuie sa aveti citeva cunostiinte rudimentare de limba spaniola pentru ca putin cunosc limba enlgeza. Este bine sa calatoriti lejer, cu putine bagaje mai ales ca trebuie sa alergati dupa taxiuri si autobuze. Am avut cu noi trei ghiduri turistice despre Ecuador in limba engleza si franceza. Cel in limba franceza prezenta corect realitatea prin cuvinte expresive. Hotelurile pe care le-am rezervat cu Expedia le-am ales dupa comentariile turistilor si acum ne dam seama ca au fost inselatoare. Unele hoteluri cum ar fi Eruption din Banos ne-a dezamagit foarte mult. Un alt hotel « boutique » din Puerto Lopez a fost pe departe la inaltimea acestor asezaminte hoteliere de prestigiu.