Sulina, oras incarcat de istorie si mister

Sulina este sinonim cu Delta Dunarii, cu canalele intortochiate sofisticat,  cu stuful omniprezent, cu pasari de toate felurile, cu sate mici si autentice. In aceasta salbaticie generala se afla un ecosistem intreg. 

Sulina este cel mai estic oras al Romaniei si al Comunitatii Europeene, o adevarata surpriza placuta pentru calatorul de rind. Totul este o intindere argintie de apa linistita in paradisul pasarilor pe care insa nu le poti vedea, fiind ascunse in labirintele stufarisului. In Delta Dunarii casele sunt invelite in stuf, au cuptoare de pamint in curte. Totul te invita la relaxare, e atita liniste incit iti auzi rasuflarea, zgomotul si poluarea sunt inexistente.

Casele aliniate ca intr-un muzeu te pindesc cu ochii ascunsi in acoperisurile stufoase. Avem impresia ca am ajuns la capatul lumii, unde acum 2.000 de ani Imperiul Roman isi avea frontiera sa orientala.

Sulina este un oras fantoma cu cladiri parasite,  unele nici nu au numar, la poarta, intr-una din case careia ii lipsea un perete am vazut si mobila de bucatarie intacta. Sulina este un oras inedit, localitatea avind sase strazi paralele cu Dunarea si 13 artere perpendiculare pe fluviu. Dunarea se varsa supusa si resemnata in mare, lenesa si obosita parca, de atita alergaturi prin Europa.

Sulina este un oras al contrastelor, incarcat de istorie si de mister, 

al unei vacante cu totul diferite. Sulina ar avea 2700 de ani vechime fiind una dintre cele mai vechi asezari din Romania.

Am plecat din Bucuresti cu un microbuz de la autogara Augustina platind 80 de lei de persoana, drumul a durat 4 ore si jumatate pentru a parcurge 300 km.

De la Tulcea la Sulina, pe cei 71 km navigabili am luat un vapor de la Navrom (46 de lei) care a durat aproape 5 ore dar drumul a fost pe alocuri spectaculos intr-un fel dar putin cam lung si plictisitor pe de alta parte.

La intoarcere am optat pentru o nava rapida care a costat  60 de Ron de persoana. Vaporul soseste pe insula la ora 5 si este o placere sa vezi cine coboara din vapor. 

Toate drumurile duc spre faleza. La Sulina, Dunarea curge linistit si neintrerupt spre locul unde isi va pierde apele si identitatea unindu-se cu Marea Neagra.

Faleza Dunarii  lunga de un kilometru si jumatate de promenada, cu salcii pletoase, este locul unde vezi cladiri vechi, pensiuni, restaurante, terase, magazine, hoteluri plutitoare, bancomate etc. Este un spectacol interesant de dute vino de vapoare de marfuri si chiar vapoare de croaziera. Seara se aprind felinare cu lumina rosie si restaurantele sunt pline de localnici sau turisti. Pe faleza se afla si Biserica Sf. Alexandru si Sf. Nicolae, construita la sfirsitul sec. 19. Tot pe faleza se gaseste Uzina de apa construita de regina Olandei, Wilhelmina la sfirsitul sec. al XIX-lea. Aceasta a vizitat Sulina si a cerut un pahar de apa iar localnicii i-au oferit apa direct din Dunare. Regina generoasa a donat orasului fonduri pentru a construi Castelul de apa si reteaua de canalizare a orasului. In 1975 fiica Wilheminei, Juliana a vizitat si ea Sulina insotita de Nicolae Ceausescu.

Pe faleza se poate vedea Palatul Comisiei Europeene a Dunarii. Este cea mai prestigioasa cladire a orasului construita in 1866 in stil neoclasic. In cadrul Congresului de pace de la Paris (1856) s-a hotairt infintarea Comisiei Europeene a Dunarii formata din reprezentantii celor sapte Mari Puteri (Anglia, Franta, Rusia, Austria, Imperiul Otoman, Prusia si Sardinia) la care s-a adaugat si Romania dupa 1878 avind ca scop reglementarea regimului de navigatie pe Dunare. Cladirea cuprindea birouri, spatii de sedinte si apartamente pentru personalul institutiei.

Farul Comisiei Europene a fost ridicat in 1869, lumina sa fiind vizibila la 15 mile marine de locul unde Dunarea se varsa in Marea Neagra. Pentru a il construi s-au folosit materiale importate din strainate: lemn din India, bronz din Franta, cristal din Anglia, acoperisul din Grecia si piatra din Malta. Farul are 17,34 m fiind construit din caramida, tencuit in interior si exterior. In jurul lui s-au ridicat cladiri pentru personal si depozite pentru materiale necesare functionarii farului. Acum in fosta casa a paznicului se afla un muzeu dedicat « Europolisului ». La parterul farului exista doua sali una dedicata lui Eugeniu Botez, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart si a doua dirijorului George Georgescu. Bineinteles ca am cumparat si citit cartea lui Jean Bart, Europolis pentru a imi face o idee despre acest oras. Ghida muzeului ne-a informat ca Farul a primit bani de la Comunitatea Europeana pentru a fi renovat.

Plaja Sulina este una dintre cele mai fumoase plaje din Romania, o oaza de liniste cu peisaje aproape salbatice si cu un nisip fin si matasos.

Este singurul loc unde nu exista eroziune, marea se retrage cu unul sau doi metrii anual. Este partial salbatica, presarata de 50 de umbrele din stuf, doua restaurante, un ponton si o mare de nisip. Intrarea in mare este lina iar apa marina are o culoare deosebita, devenind neagra cind Dunarea scuipa milul fertil in Marea Neagra. Aici se poate ajunge cu taxiul, noi am preferat sa mergem pe jos care ne-a luat in jur de 25 minute. A fost o placere sa parcurgem cei 2 km sub adierea unui vint caldut. Marea ne atragea ca un magnet, cu mirosul ei specific de saruri minerale, alge si pesti. Noaptea totul se anima cind vin turistii si localnicii sa se distreze.

M-am plimbat pe strazile din spatele falezei unde am vazut case vechi, construite in stil lipovenesc vopsite in albastru.

Mergind spre mare am trecut pe linga cimitirul cosmpolit, locul unde moartea nu este un sfirsit. Mi-ar fi placut si ar fi fost util sa existe un ghid cu toate monumentele din cimitir. Dricul traditional, un adevarat obiect de muzeu este abandonat in cimitir si prada distrugerii, locul lui fiind intr-un muzeu.

Sulina a avut clipe de gloire cind Comisia Europeana a Dunarii si-a stabilit sediul in aceasta localitate care fusese pina atunci un sat de pescari si adapost pentru piratii timpului.

Sosirea functionarilor Comisiei Europene a adus progresul binemeritat pentru Sulina incepind lucrarile pentru adincirea canalului si modernizarea localitatii.

Sulina a devenit un oras cosmopolit, unde se vorbeau 27 de limbi si tolerant, unde oamenii de diferite natii traiau impreuna intr-o comunitate unita.  Asa au ramas uniti si in moarte cind crestini, evrei, musulmani dupa ce au trait o viata impreuna au impartit intre ei aceasi bucata de pamint nisipos in Cimitirul maritim din Sulina. Cimitirul are o groaza de povesti cara asteapta sa fie spuse si ascultate, este un fel de muzeu in aer liber.

Cei ingropati aici provind in diferite straturi sociale si sunt de 21 de nationalitati: sunt printese, ofiteri, inalti functionari europeni, marinari, copii, pirati, pescari. Aici sunt ingropati oameni originari din Turcia, Malta, Anglia, Danemarca, Germania, Croatia. Cu totii odihnesc sub lespezile de piatra sau marmura iar povestile lor fascinante sunt daltuite pe eternele pietre mortuare.

Aici isi doarme somnul de veci printesa Ecaterina Moruzi, nepoata lui Ioan Sturza Voevod al Moldovei nascuta la Constantinopol in 1836 si incetata din viata in 1893. Printesa Moruzi, nepoata princepelui Ionita Sandu Sturdza a fost surghiunita la Sulina ca urmare a unei povesti de dragoste neacceptata de familie. A venit aici cu fiul ei Dumitru Moruzi fost subprefect al portului. A murit la numai 57 de ani. Fiul ei a scris libretul operei « Pescarii din Sulina », jucata in Bucuresti in 1902.

Aici se poate vedea si mormintul comandorului roman Mihail Draghicescu. Monumentul funerar este impodobit cu lanturi de ancora, coalc de salvare pe care este scris numele lui, o busola, un compas magnetic, trei rame, semnul infateriei marine si o cruce.

Ne atrage atentia monumentul funerar inchinat celor doua fetite ale unui  comandant grec care au murit inecate. Fetitele se jucau pe puntea vasului cind cea mica a cazut in apa si cea mare s-a aruncat sa o salveze.

Singurul mormint din Romania a unui pirat se afla aici, este vorba de piratul Ghiorghios Kontogouris. Piratul lega o scindura de coarnele unei vaci de care atirna doua felinare. Comandantii corabiilor care se apropiau de coasta credeau ca acolo sunt vase ancorate si esuau. Se spune ca piratul jefuise sute de corabii si era foart bogat dar a murit singur si sarc lipit pamintului.

Englezii au si ei un sector aparte in cimitir. Aici putem vedea mormintele indragostitilor Ann Margaret Pringle (23 de ani) si William Webster (25 de ani). Ann a venit la Sulina cu mama ei si a facut o plimbare pe Dunare, dar a alunecat si a cazut in apa iar prietenul ei ofiter secund al navei Adalia a incercat sa o salveze dar au murit impreuna. Pe mormintele lor au epitafuri « Ea a venit si a plecat ca o floare » iar pe al tinarului « Nu este mai mare dragoste decit sa iti dai viata pentru prietenii tai ».

Tot aci se afla si mormintele unor marinari englezi morti in timpul epidemiei de malarie in timpul razboiului Crimeei.

Pe la jumatatea sec.19 Sulina a fost cel mai important port de pe coasta Marii Negre si unul dintre cele mai prospere localitati romanesti iar din 1870 a fost primul Porto Franco al Romaniei, pe unde intrau si ieseau majoritatea marfurilor din tara. La sfirsitul secolului orasul era cosmopolit, cu o populatie formata din greci, lipoveni, ucrainieini, italieni, polonezi, francez, ,iugoslavi, cu 8 repezentante consulare, companii de navigatie, 2 spitale moderne, palatul administrativ al Comisiei Europene al Deltei Dunarii, teatru, tipografie, cazino. In 1913 Sulina avea 7.500 de locuitori Dar Primul Razboi Mondial a distrus din pacate in totalitate orasul. In 1920 s-a reconstruit si refacut in mare parte Sulina dar orasul si-a pierdut farmecul de alta data.  In anul 1927 a fost inaugurata plaja si cazinoul, Sulina devenind o statiune balneara. In timpul comunismului s-a incercat o industrializare timida a orasului.

Acum orasul este un amestec de ruine si amintiri, pensiuni, blocuri oribile comuniste, case noi, o faleza si doua strazi pavate. Majoritatea localnicilor au aceleasi indeletniciri ca in trecut pescuitul, unii sunt marinari, sau ghizi.

Orasul si-a pierdut si tinerii care pleaca la studii sau la munca si nu se mai intorc.

Daca intrii in interiorul localitatii se pot vedea case vechi lipovenesti cu cerdacuri si balcoane din lemn vopsite in culori vii alaturi de cladiri moderne cum ar fi liceul, tabara scolara, muzeul, spitalul, casa de orfani.

In Sulina poti inchiria o bicicleta, mai toti localnicii circula pe bicicleta, traficul fiind aproape inexistent. Te poti deplasa si cu cele 14 taxiuri locale.

Pentru a pescui in Delta Dunarii ai nevoie de un permis de pescuit.

Daca va place pestele aici este loculul unde puteti minca plachii, borsuri cu perisoare de peste, gratare, chiftelute de peste, ardei umpluti cu peste si bineintele palcinte dobrogene.

In anii 80 si 90 industria piscicola era infloritoare acum au mai ramas numai 3000 de locuitori care supravietuiesc din turism si agricultura.

Am luat o plimbare cu barca care ne-a costat 20 de dolari de persoana cu Lucian Pamfil care de mai bine de 20 de ani plimba turistii prin delta. Nu am vazut decit un pelican si nuferi albi si galbeni, nici urma de egrete sau de cormorani.

In timpul comunismului nu s-a construit nici macar un pod pentru a traversa fluviul. Din 1991 delta face parte din Patrimoniul UNESCO.

Sulina este un loc unde te duci o singura data, preturile sunt piparate, transportul scump si lung dar amintirile si misteriosul sau trecut ramin intiparite in suflet.